Sfanta Vineri - adapost de noapte a sarmanilor strazii, iar ziua, camin de copii

Sfanta Vineri - adapost de noapte a sarmanilor strazii, iar ziua, camin de copii

Biserica Sf. Vineri din George Enescu, adapostul sarmanilor strazii si al copiilor din familii defavorizate


De ani de zile, in cartierul George Enescu, din municipiul Suceava, una dintre cele mai indragite parohii este cea a bisericii Sfanta Vineri, construită între 1991-2001. In timp, frumoasei bisericute i s-au adaugat noi si noi constructii, atat cu rol religios, cat mai ales social, aici gasind adapost in noptile geroase de iarna sarmanii strazii, adunati de prin canale, statii de autobuze, din salile de asteptare a garilor sau pur si simplu de pe strada, de unde dormeau pe un asternut de ziare.
Sufletul acestor masuri care sunt intocmai invataturilor din Cartile Sfinte - "Ajuta-ti aproapele!", este preotul paroh Minu Mititelu, cel care a adunat sub acoperişul parohiei sale atât oameni ai străzii, cât şi copii.
De ani şi ani de zile, la „Sf. Vineri” funcţionează un centru social de noapte pentru oamenii străzii, plin mai ales în perioada iernii, dar şi un centrul social de zi pentru copiii care provin din familii aflate în dificultate. Costurile acestor proiecte nu sunt deloc mici, iar aproximativ 75% din fonduri sunt asigurate din veniturile parohiei.
Iar expresia „cei din urmă vor fi cei dintâi” s-a adeverit la gala Top 10 Suceveni - editia 2014, organizata de Monitorul de Suceava, preotul Minu Mititelu primind şi cele mai multe voturi din partea celor prezenţi, fiind astfel desemnat şi câștigătorul premiului publicului.
Coprezentatorul galei, primarul Constantin Moldovan, i-a dedicat şi un catren, făcut ad-hoc, părintelui de la „Sf. Vineri”:

„Nu-l înalţ, nu-mi este felul
Îl cunoaşte un oraş
I se spune Mititelu
Dar este un suflet uriaş”.

„Nu este meritul meu, ci al echipei, de unul singur nu poţi să faci în viaţă mare lucru dacă nu ai aproape o echipă, dar şi comunitatea. Împreună vom reuşi dacă ne vom mobiliza. Societatea trebuie să şi-i asume şi pe aceşti oameni şi pe aceşti copii” a declarat preotul Minu Mititelu.
Hramul bisericii Sf. Vineri din cartierul George Enescu - Suceava, este Sf. Cuv. Parascheva.

Adresa: Strada Enescu George nr. 50

Web: Biserica Sf Vineri

Statistici articol
Dacă ți-a placut, dă-i o notă !
Număr vizualizări articol: 495
Vremea în Suceava
Hartă Sfanta Vineri - adapost de noapte a sarmanilor strazii, iar ziua, camin de copii

Comentarii

Vremea in Bucovina